Traseul Gokyo Ri (5380m)

14 April 2012 Namche Bazaar la Dole

După ce am părăsit pe Wanda și Eddie în frumușelul târg Namche Bazaar pe data de 14 aprilie, noi - adică ghidul și cu mine - am plecat cam târziu pe la 9:10, după ce ne-am asigurat că se simțeau mai bine.

Am ajuns la Kyumjuma ( 3600m) la 10:10, un timp destul de bun de la Namche; acolo am băut un ceai și am plecat mai departe la 10:30. Aici drumurile se despărțeau, drumul de Tengboche continua în jos, iar drumul nostru începea să urce către pasul Mong La. Vremea la ora aceasta începuse să se înnoreze așa încât pe când am ajuns la pasul Mong La (3975m) vizibilitatea nu era prea grozavă. Singurul lucru interesant pe care l-am văzut acolo a fost un vultur zburând in cercuri deasupra pasului. Din cauza vremii nu ne-am oprit, ci am început imediat coborâșul către Phortse Thanga la 3670m, pe partea cealaltă a pasului. Coborâșul era destul de abrupt pe partea acesta, cu serpentine strânse, și un timp am fost blocați în spatele unui grup de yaci până am luat-o pe o scurtătură ca să îi depășim.

Am ajuns la Phortse Thanga la 12:30 și am mâncat prânzul acolo. Știam că ne va trebui energia de la prânz pentru că ne aștepta un urcuș pânâ la 4080m, la Dole, unde ne-am gândit să înnoptăm. Din păcate, pe această porțiune undeva s-a stricat și încărcătorul solar pe care mă bazam să înregistrez traseul pe GPS. S-a stricat regulatorul de tensiune; ăsta e al doilea care s-a stricat de când l-am cumpărat; mi-am pierdut de tot încrederea în el.

După prânz am început să urcăm printr-o pădure foarte frumoasă de rododendroni și ceva copaci ce arătau ca și mestecenii dar cu coaja roșie.

Din păcate vegetația anul acesta era întârziată cu cel puțin o lună așa încât rododendronii nu erau înfloriți.

Am ajuns la Dole la ora 15:00 și am stat la cabana Yeti Lodge, unde am mâncat un Dhal Bhat (mâncarea națională nepaleză) foarte bun. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun pe Wanda și am aflat ca Eddie se simțea ceva mai bine. În cabană mai era un grup din Germania, am intrat în vorbă cu vecinul de "bancă" numai ca să aflu că era din Reșița, plecați din 1991. Ce mică e lumea. Ghidul lor era nepalez, dar vorbea germana destul de bine. Grupul era destul de mare și dominau toată sala de mese cu discuțile lor, la început cu comanda de cină și cu calculul costului pentru fiecare membru (surprinzător de ineficient), apoi ghidul lor s-a apucat să povestească legenda lui Ganesh cu lux de amănunte. Având în vedere că ghidul nostru e budhist, povestea lui Ganesh chiar că nu îl încălzea cu nimic, mai ales ca minoritatea hindusă din capitală îi domină și cam oprimă pe budhiști. La faza asta noi ne-am hotărât să ne culcăm, mai ales că ne-am gandit să le tragem clapa la grup și să luăm micul dejun înaintea grupului să apucăm să plecăm la oră normală. Ei vroiau micul dejun la 7:30 și după cât de greu se mișcau cu cina ne era frică că nu mai apucam să plecăm niciodată. Cabanierul participase în expediții între 1953 și 1970, avea două vitrine pline cu amintiri din acea perioadă, poze cu Edmund Hilary, echipament din acele vremuri, foarte rudimentar - totul foarte fascinant. Cabanierul a făcut foc în sala de mese și era tare plăcut, de fapt era cam cald, vreo 27 grade! Când ne-am uitat afară am văzut că a nins și că s-a depus un cm de zăpada. Desigur camerele nu sunt încălzite așa încât temperatura era ca afară, adica vreo -3, -4 grade. Ne-am înfofolit bine și ne-am culcat.

15 April 2012 Dole la Machermo/Phanga

Am dormit destul de bine, din păcate unii turiști mai trânteau ușile noaptea de parcă aveau bolovan la casă și ne-au mai trezit. Pereții sunt deosebit de subțiri, o foaie de placaj, așa încât se auzea orice zgomot. Am mâncat micul dejun la 6:30 după ce ne-am împachetat bagajele și am plecat la 7:00 din cabană. Am decis să nu luăm un porter cu noi, Ratna (ghidul) s-a oferit să îmi ducă sacul de dormit și pufoaica, iar eu duceam restul. Majoritatea greutății era echipamentul foto și apa - am redus restul la minim- nu aveam decât un rucsac de tură de 25 litri.

Trezitul devreme urma să devină rutina noastră din zilele următoare dimineți, deși friguroase tare, erau așa de frumoase, aerul deosebit de curat și claritatea atmosferei deosebită. În plus, poteciile erau mult mai puțin ocupate, de cele mai multe ori eram primii pe potecă. În dimineața aceea ne-am dat seama că eram primii pentru ca pașii nostri erau singurii vizibili pe zăpada proaspăt căzută. Cărarea începea cu un urcuș abrupt către următoarea coamă, dar odată ce am ajuns sus am fost răsplătiți cu vârfurile Cho Oyu și Gatungkhang: ambele vârfuri deosebit de mărețe si fantastice. În urma noastră se vedeau Vf. Kusum Kangaru, Thamserku și Kantenga. Peisaje care îți iau răsuflarea !

Apoi am trecut pe la un mic sătuc numit Lhafarma - părea părăsit - singurul lucru remarcant despre acest loc era că era ultimul loc de unde mai mergeau telefoanele mobile. Pe drumul către tabăra de bază Everest este acoperire completă, dar pe valea Gokyo unde eram noi nu sunt relee de telefonie mobilă și de unde ne aflam acum mai prindeam semnal de la releul Tengboche de pe valea cealaltă. La 8:10 am ajuns la Luza, 4360m, unde ne-am decis să bem un ceai să ne mai încălzim puțin. Am rămas până la urmă 30 minute pe terasă încălzindu-ne la soare și admirând vârfurile din zonă, dar și observând că norii începau deja să invăluie puțin vârfurile. Atunci ne-am dat seama că trebuie să beneficiem la maxim de primele ore de dimineață pană nu se strâng norii. Am ajuns la Machermo la 9:30, locul recomandat de sfârșit de etapă la 4470m altitudine si ne-am așezat să admirăm timp de 45 minute Cho Lhatse I și II cu norii învăluind vârfurile. Din moment ce era așa devreme ne-am gandit să mai mergem puțin până în valea următoare care se afla cam la aceeași înălțime, un cătun numit Phanga (4480m) cu o singură cabană unde am ajuns la ora 11:00. Nu puteam merge mai departe deoarece poteca incepea să urce de aici și am fi depășit diferența de înălțime maximă recomandată de 300-400m între locurile de popas de noapte.

A început să ningă din nou pe la ora 14:00 și bătea un vânt puternic. Nu e decât o singură cabană la Phanga cu cabanierul și băiatul de 14 ani acasă în vacanță să îl ajute. Desigur la înălțimea aceasta nu mai sunt copaci și lemne nu mai sunt. Sala de mese avea o sobă în care cabanierul nu putea să ardă decât bălegar de yak, dar și ăsta era cam puțin așa că ne-a spus că focul îl aprinde numai la ora 5. Era un frig de nu mai știam de noi, pe lângă noi nu erau decât doi alți turiști din Australia, care în loc să zboare la Lukla au venit pe jos de la Jiri, ceea ce adaugă 7 zile la drumul lor și ceea ce îi făcea mai experimentați. Am intrat puțin în vorbă, s-au arătat interesați de vremurile comuniste din România, dar invarabil discuția se întorcea la frigul cumplit. De aici nu am putut sa sun pe Wanda, omul nu avea telefon, nu avea nici curent. Ca să mai treacă timpul ne-am decis cu toții să tragem un pui de somn. Ușor de zis, mai greu de realizat. Mi-am pus pe mine toate hainele care le aveam la mine, subpantaloni, pantaloni groși, tricou de corp, tricou, pulover, geaca de puf, sac de puf și așa am reușit să dorm vreo 3 ore pană ceva înainte de 5. Abia așteptam să se facă focul, dar am ramas dezamăgiți ca nu prea făcea față. Am mâncat ceva cartofi cu legume la recomandarea australienilor (asta au mâncat ei la prânz), dar cartofii erau cam nefierți așa că nici acolo nu am avut prea mult succes. Ne-am culcat gândindu-ne la traseul de ziua următoare. Urma să ajungem la Gokyo, trecând pe la lacurile Gokyo. M-am trezit pe la miezul nopții și am văzut stele, însemna că se înseninase.

Eu am ieșit primul dimineața, mi-am dat seama de asta din cauză ca apa folosită pentru WC înghețase în butoi. A trebuit s-o lovesc puternic de trei ori cu un vas metalic să sparg gheața de mai mult de un cm de pe suprafața butoiului unde era ținută. Am estimat temperatura la -7 grade, desigur era la fel afară cât și înăuntru, fiindcă nu era încalzire.

16 April 2012 Phanga la Gokyo

Am luat micul dejun la 6:30 împachetați și gata de plecare; am măncat doua pâini tibetane cu ochiuri, din păcate era prea mult zahăr în aluat, așa că nu erau grozave.

Am plecat la 7:00 cu nerăbdare, din nou o vreme superbă, vizibilitate perfectă, foarte frig și fără nici un nor pe cer. Îmediat la ieșirea din Phanga am trecut printr-o "poartă" facută dintr-un șirag de stegulețe de rugaciune înscrise cu rugaciunea tibetană "Om Mani Padme Hum" o rugăciune imposibil de tradus în orice limbă vestică, se zice că este o sinteză a întregii filosofii budhiste. Poarta respectivă se zice că oprește spiritele rele care ne însoțesc să treacă către munți sacrii. Urcând pe vale în sus am întâlnit un izvor puternic care era împodobit cu steaguri și eșarfe de rugaciune, un semn de respect pentru resursele naturale, în special apa.

Am ajuns la primul lac la ora 8:00, e cel mai mic dintre cele 3, doar 1.4 hectare si adâncimea maximă de 1m situat la înălțimea de 4710m. Ceea ce era interesant aici era ca erau sute de "momâi", dar explicația lor era că sunt căsuțe pentru sprite. Tibetanii cred că după moarte sufletele bântuie libere și au și ele nevoie de locuri unde să se odihnească si să se refugieze. De accea construiesc aceste căsuțe. Un loc cu un farmec deosebit, așa de pașnic și liniștit mai ales că eram singurii călatori la ora aceea.

La lacul al doilea am ajuns la ora 9:00, acesta e mult mai mare, are 17 hectare și se află la 4721m altitudine. Lacul era aproape în întregime înghețat, colțul care nu era înghețat era ocupat de două rațe sălbatice, cu un colorit bej-gălbui. Liniștea era deplină, întreruptă însă, din când în când, de un zgomot înăbușit a cărui origine ne-a pus pe gânduri pentru un timp, până când ne-am dat seama ca era gheața care se spărgea, probabil sub acțiunea soarelui. Deosebit de impresionant.

Am ajuns la al treilea lac, lacul Gokyo care se mai numește și Dudh Pokhari (lacul de lapte) la ora 10:00. Și acesta era in mare parte înghețat și era mult mai mare decăt primele două; are 43 hectare și este situat la 4740m altitudine. Localitatea Gokyo se află pe malul acestui lac, puțin mai sus, la 4800m. Noi am stat la cabana Gokyo Resort. De îndată ce am ajuns am găsit un telefon satelit al cabanei de unde puteam să sun și am vorbit puțin cu Wanda și am aflat că Eddie era mult mai bine. Am luat prânzul și apoi am plecat într-o plimbare de două ore să vedem ghețarul Gokyo de pe creasta din spatele cabanei. Ghețarul este aproape în întregime acoperit de morene, abia se mai distinge gheața de dedesupt. În locurile unde se vede gheața se poate vedea că stratul de gheață e foarte gros, zeci de metri, însă cu ~15 ani în urmă înalțimea ghețarului era cu cel puțin 50m mai mare, desigur un semn al schimbărilor climatice. Și mai interesant era că în cele două ore căt am stat să admirăm măreția ghețarului, limba de pământ pe care stăteam noi a suferit trei căderi de pietre destul de semnificative, eroziunea acestei margini a ghețarului era fantastic de rapidă.

Cabana era plină, sala de mese avea cel puțin 65 de turiști și obiceiurile locale dictau ca localnicii, adică ghizii și cărăușii nu luau masa decât după ce turiștii terminau de mâncat. Cu o singurâ ospătară tare obosită și un sistem ineficient de comenzi, ghidul nostru nu a apucat să mănânce decât la 9 seara. Aduce aminte de rasism și apartheid, dar se pare că era și mai rău pe vremuri, nepalezii nici nu puteau să mănânce în aceeași sală de mese cu turiștii până nu demult, se pare ca progresul în societatea nepaleză e cam încet. Aveam de gând să plecăm devreme a doua zi, pe la 5 dimineața așa că întârzierea asta m-a iritat și mai mult.

17 Apri 2012 - "Ziua cea mare"

Ne-am trezit la 4:50 cu bagajele făcute pentru urcuș. N-am prea dormit bine - nu-mi ajungea aerul, parcă mereu mă sufocam. La înălțimea asta aerul rarefiat începe să-și facă efectul! Am decis să luăm doar un singur rucsac, al ghidului, am pus ceva apă, niște biscuiți și ceva ciocolată pentru energie. Am luat și lanternele deși nu le-am folosit decât 5 minute pâna am trecut apa pe pietre apoi lumina ambianta era suficientă. Am plecat până la urmă la 5:10 și mi-am dat seama imediat că va fi mai greu decât m-am gândit. Fiecare pas necesită efort suplimentar la această înălțime și aer suplimentar care parcă nu există aici. Singura consolare era faptul că nu eram noi (sau cel puțin eu) singurii care ne chinuiam așa, am depășit un grup destul de mare din Germania si unul din Anglia, care și ei mergeau și mai încet. Cu cât mergeam mai sus cu atât mai greu era de extras oxigenul din aer. Ciocolata si biscuiții desigur nu ajută la nimic pentru că nu de energie e nevoie ci de aer! Am început să visez la o butelie de oxigen...

Am făcut destul de multe poze pe parcurs, dar nu mă prea puteam concentra la compoziție, abia având suficient aer pentru a mă mișca și apoi și din cauza mănușilor pe care nu vroiam să le dau jos. Până la urmă am urcat cei 580m diferență de nivel în 2 ore și 35 minute, am ajuns la vârf la 5380m altitudine, fiind al treilea grup ajuns acolo, la 7:45. Am cumpărat încă din Katmandu niște stegulețe de rugăciuni, despre care se spune că trimit rugăciuni ori de câte ori le flutură vântul și le-am întins alături de cele existente în memoria rudelor noastre care nu mai sunt cu noi și am păstrat un moment de reculegere în amintirea lor.

Am făcut multe poze până nu se aglomera prea mult pe vârf, se vedeau frumos vârfurile Everest, Lhotse, Nuptse, Cho-Oyu, Gathungkhang, Pumo Ri, Makalu, Cho Lhatse, Peak 38, Kantenga, Tamserku, Kusum Kangaru, Ama Dablam, Henjola, Nirekha, Nangpai Gotaya, două trecători Cho La și Renjo La și desigur lacurile Gokyo și ghețarul omonim.

Nu mă mai săturam de priveliște, dar mai aveam de coborât în ziua aceea până la Dole așa că, cu părere de rău, la 8:53 am început coborâșul. Coborârea a durat doar 50 minute până la Gokyo unde am luat micul dejun, am mâncat niște omletă cu chapatti și o grămadă de ceai de lămâie.

Am plecat la 10:45, am ajuns la Machermo la 12:25, dar ne-am decis să mai mergem puțin până la Luza unde am mâncat prânzul și am așteptat să se încarce telefonul să pot continua cu inregistrarea traseului. Am plecat la 14:15 și am ajuns la Dole la 15:15. La cabană mai erau doi italieni, o pereche, care și ei veneau de la Gokyo, dar care nu au urcat pe vârf pentru că soțul avea o bronșită urâtă și nu prea putea respira. Italienii nu vorbeau engleza, ghidul lor nu vorbea italiana, mai era un indian care ținea în ruptul capului să plece la 6 dimineața, deși micul dejun se servea doar de la 6:30. A ieșit pâna la urmă o seară nostimă cu traduceri complexe in patru limbi, dar grupul și așa s-a unit de dragostea comună de munte. Am povestit despre cartea lui Jon Krakauer "În aerul rarefiat" despre tragedia din 1996, când 8 au murit in doar 2 zile, apoi despre Edmund Hilary și Reinhold Messner și vrute și nevrute de care nu-mi mai amintesc. Sobele astea cu lemne o fi ele bune la căldură, dar monoxidul de carbon emanat te cam face să te simți de parcă ești beat.

18 April 2012 Dole la Namche Bazaar

Se pare că indianul nostru a convins cabanierul să deschidă bucătăria mai devreme așa că ne-am inființat și noi mai devreme la sala de mese, am mâncat rapid micul dejun și am plecat la 6:35 pornind in jos către Phortse Tanga la 3600m. Plecarea asta așa de devreme are avantajele ei, am vazut 3 căprioare deosebit de rare numite "Musk deer", specie protejată in Nepal și am reușit să le și fotografiez.

Apoi în același loc am văzut și pasărea națională a Nepalului, din familia fazanului, masculul e deosebit de frumos colorat, se numește Lophophorus.

Gata cu distracția, mai aveam de trecut peste pasul Mong La, 3975m urcușul din vale de la Phortse Tanga e tare abrupt și ne-a luat de la 8:00 până la 9:10. Vârful Ama Dablam se vedea foarte frumos, deși vizibilitatea nu era așa bună, mai ales în contra soarelui. Am început coborașul către Kyumjuma la 9:30 și am ajuns la Namche Bazaar la 11:30, puțin înainte de program și având nevoie disperată de un duș cald.