Dimineața nu ne-am simțit prea bine, încă tot mai aveam ceva temperatură, 38.1-38.3 asa că ne-am gândit să mai luăm ceva medicamente de la postul de prim ajutor. Acesta se deschidea la 9:00 cică asa că am plecat la 9:30 să trecem și pe acolo. Din păcate era închis asa că am abandonat ideea si am pornit pe drum. Eddie și-a intins ceva, probabil, în șold și merge foarte greu. Trebuie să ia ibuprofen să nu îl doară. Am pornit totuși la drum mergând foarte încet. Drumul mergea în mare parte pe curbă de nivel in prima parte după care urmau cateva urcușuri si coborîșuri scurte.
Norii se ridicaseră destul de devreme din vale, așa că nu era vizibilitate prea bună.
Ne-am oprit sa bem un ceai la Khumjuma, mic sătuc pe următoarea porțiune de coborâre, ceva mai lungă, trebuia sa coborâm de la vreo 3600 pana jos in vale la 3300. Acolo am trecut un podeț și ne-am oprit să luăm prânzul. În timp ce mâncam a început sa plouă. De aici mai aveam de urcat 550m până la mănăstirea Tengboche. Porterii au plecat înainte și eu i-am dat ghidului rucsacul meu ca să îi iau rucsacul lui Eddie.
Chiar și așa urcușul care trebuia să dureze 2 ore ne-a luat cam 3. Era un urcuș in serpentine, susținut si destul de lung, prin păduri de conifere și rododendroni. Aici rododendronii de abia începeau să înflorească. Pe ultima porțiune a ieșit puțin soarele și se vedeau frumos câteva vârfuri înzăpezite. Din sala de mese a pensiunii se vedea frumos vârful Ama Dablam (cel mai frumos vârf din zonă).
Am ajuns la 5:45 la Tengboche frânți. Ne-am măsurat temperaturile si aveam 38.1 Wandy, 39.8 Eddie si 39.9 Eugen. Nu-i de mirare că ne simțeam așa de fără vlagă. Am luat ultimele paracetamoluri pe care le aveam (in combinatie cu ibuprofen) si ne-am dus la culcare, abia am mai putut urca scările două etaje.
0 comments:
Post a Comment